Transformers War For Cybertron

View previous topic View next topic Go down

Transformers War For Cybertron

Post  EVANdersar on Thu Sep 09, 2010 4:20 pm

Transformers War For Cybertron [You must be registered and logged in to see this link.]



Cerinte minime:

Operating System : Microsoft Windows XP / Windows Vista / Windows 7

Procesor : Intel Core 2 Duo E4300 at 1.8 GHz / AMD Athlon 64 x2 Dual Core 4000

Placa video : 256MB VRAM – DirectX 9.0c compatible NVIDIA GeForce 7900 GT / ATI Radeon X1900 video card
>> NVIDIA 8400, ATI Radeon HD2400, HD2600 and HD3450 are below minimum system requirements.

Memorie RAM : 2 GB

Hard Disk : 9 GB of free Hard Drive space

Sunet : DirectX 9.0c compatible sound card

Direct X : 9.0c

Control : Keyboard & Mouse

Mod instalare : DVD-ROM

După evenimentele mai mult sau mai puţin revoluţionare din 1989, cel mai important lucru pentru copilul care eram atunci a fost difuzarea la TV a unor grămezi uriaşe de desene animate. Printre ele se numărau şi primele serii anime/manga, precum Saber Rider sau Voltron, dar Transformers n-a ajuns la noi decât mai târziu (acum este difuzată seria creată în 2008, Transformers Animated). În total au fost opt serii animate în SUA şi altele realizate doar pentru japonezi, dar tot prima parte (Generaţia 1) rămâne de inspiraţie majoră, inclusiv pentru jocul de faţă.

War for Cybertron, aşa cum îi stă bine unui joc ce face parte dintr-un univers bine înfipt pe piaţă, vine şi cu linia de jucării aferentă, lansată de Hasbro. Şi tot specială se vrea a fi şi povestea, cu rol de prequel pentru Generaţia 1, explicând cum şi de ce transformerii au ajuns pe Pământ. Cu milenii în urmă, ei trăiau (ne)liniştiţi pe Cybertron, o planetă aflată în mijlocul unui conflict între două facţiuni, Autoboţi şi Decepticoni (cei din urmă fiind dezamăgiţi de aşa-zisa decădere a planetei şi conduşi de rebelul Megatron). Acesta doreşte să readucă Cybertron la vechea glorie, iar cea mai bună metodă i se pare a fi folosirea legendarului Dark Energon. Liderul Autobot, Zeta Prime, se opune acestui plan şi în cele din urmă va ateriza dezasamblat la fiare vechi, legendarul Optimus devenind noul conducător, iar alături de companioni devotaţi, el va trebui să oprească ascensiunea lui Megatron.


Cele două campanii au câte cinci misiuni fiecare, a câte 10 capitole, cu 3 personaje la alegere. Poţi începe cu oricare dintre ele, dar ordinea specificată de producători e cea mai indicată, deoarece campania Decepticon e preludiul celei cu autoboţii. Povestea poate fi abordată solo, caz în care rolurile celorlalţi doi roboţi vor fi preluate de AI, dar şi cooperativ în maxim trei jucători. Totul se face on the fly, poţi intra şi ieşi din campanie cum ai chef, personajul abandonat fiind realocat AI-ului. Evident, una e să joci cu un creieraş artificial nu tocmai dezvoltat şi alta e să ai alături roboţi umani (!) experimentaţi, mai ales la bătăliile mai intinse şi mai dificile cu boşii.

Chiar dacă joci cu AI-ul sau cu prietenii, jocul oferă mai multe clase - Lider (Megatron sau Optimus), Soldat, Scout sau Scientist. În campanie, fiecare vine cu două abilităţi prestabilite, iar transformările au şi ele aspect vizual diferit: liderii devin camioane, soldaţii – tancuri, Scout - maşini normale, iar Scientist-ul devine avion. Personalizarea este ceva mai bogată în multiplayer, iar după terminarea campaniilor se mai deblochează două personaje speciale.

Totuşi, în single-player transformările din robot în maşină şi invers dau mai mult o senzaţie de găselniţă cosmetică. Există zone ce pot fi trecute doar sub formă de avion, în misiunile în care controlaţi o întreagă astfel de echipă, în rest am apelat la maşinuţă doar când rămâneam fără muniţie sau vroiam să traversez rapid porţiuni lungi de coridoare. Această reticenţă e cauzată în special de controlul deficitar al maşinii sau avionului la viteză mare: vehicolul se leagănă aiurea, uneori nici nu reacţionează la comenzile stânga-dreapta sau se opreşte prea greu şi ajunge să se lovească de tot felul de obstacole.


Cine sunt roboţii?

Pentru pasionaţii seriilor Transformers, fie ele animate, filme sau chiar şi jucăriile, personajele din War for Cybertron sunt foarte cunoscute şi îndrăgite. Pentru restul lumii se simte însă nevoia unei prezentări a eroilor care sar, împuşcă, se transformă şi se luptă pentru cauza considerată corectă. Dincolo de personajele speciale ce pot fi deblocate doar în multiplayer, în versiunile speciale de Nintendo Wii şi DS sau cu ajutorul unor coduri exclusive pentru versiunile de consolă în anumite teritorii, jocul de PC vine cu următoarea distribuţie eroică:

Autobots

* Optimus (Prime) îşi pune încrederea militară în toporul energon cu lamă dublă şi într-un ion blaster; devine liderul Autobot şi este însărcinat să supervizeze exodul roboţilor spre zări spaţiale mai prietenoase;
* Arcee este un robot de gen feminin, un Scout ce se transformă în maşină;
* Air Raid, un robot arogant, ca mai toate avioanele de altfel, însă defectele sale de personalitate sunt din plin compensate de eficienţa în luptă;
* Bumblebee, probabil cel mai simpatic dintre eroi, se bazează pe dimensiunile sale reduse pentru misiuni de spionaj şi recunoaştere; tânăr şi nesăbuit, el are mereu nevoie să fie temperat de către lider;
* Ironhide, cel mai experimentat în ale luptei, este privit de mulţi autoboţi drept un mentor şi un model de urmat;
* Jetfire consideră că ştiinţa va fi decisivă pentru a câştiga lupta contra lui Megatron; el însuşi fost Decepticon, Jetfire devine Autobot când nu mai este de acord cu practicile rebelilor;
* Omega Supreme gardianul metropolei Iacon;
* Ratchet (fără Clank) joacă rolul medicului, adesea certându-şi colegii că habar n-au să se ferească de lovituri şi de aceea el are prea mult de muncă;
* Sideswipe, maşinuţă de viteză, luptă doar de dragul competiţiei, pentru el războiul fiind doar un sport ceva mai sângeros;
* Silverbolt nu este tocmai cel mai social dintre autoboţi, dar şi el compensează prin talentele de luptă aeriană;
* Warpath, după cum îi spune şi numele, este specializat în arme şi repararea lor, se simte ca la el acasă în război;
* Zeta Prime este lider înaintea lui Optimus, iar circumstanţele decăderii lui rămâne să le descoperi singur în cadrul campaniei Decepticon.



Partea aşa-zis rea, reprezentată de Decepticoni, include în principiu contrapartidele inamice ale autoboţilor, cu aceleaşi tipuri de transformări şi arme, doar motivele narative diferă. Astfel:

* Megatron îi conduce pe Decepticoni în luptă, fie ca tanc, fie ca robot înarmat cu un fel de buzdugan şi un tun atomic;
* Barricade se bazează pe viteza sa ieşită din comun pentru a-i atrage în capcană pe autoboţii neştiutori, pe rute imposibil de navigat pentru oricine în afară de el;
* Brawl ştie doar kaboooooommmmm şi nu-l intereseză soarta proprie câtă vreme ia după el cât mai mulţi autoboţi;
* Breakdown este prototipul spionului, suferă de paranoia şi îi bănuieşte de chestiuni necurate pe toţi din jurul lui, aşa că preferă singurătatea;
* Skywarp devine invizibil şi îşi indeplineşte misiunile în deplină tăcere şi anonimitate;
* Slipstream este echivalentul Decepticon al personajului feminin Arcee, doar că se transformă în avion, nu în maşină;
* Soundwave este ofiţerul de comunicaţii, mâna dreaptă a lui Megatron şi în general omul cu ideile practice;
* Starscream pune ambiţia pe primul loc şi i-ar arunca la reciclat şi pe Megatron şi pe Optimus dacă el ar fi următorul la rând să preia puterea;
* Thundercracker îşi poartă cu exagerată mândrie statul de Transformer-avion, îi dispreţuieşte pe toţi cei care iau alte forme, dar frica de Megatron de obicei îi pune lacăt la gură;
* Trypticon este opusul uriaş al lui Omega Supreme, iar lupta cu el este probabil cea mai dificilă din tot jocul.

Gameplay exploziv

Indiferent de personajul ales, totul se reduce la a distruge inamicii, fie ei zburători, pe roţi, invizibili sau dotaţi cu scuturi şi tunuri care scuipă rachete. Prima şi una dintre cele mai mari nemulţumiri pe tot parcurusul campaniei este lipsa muniţiei, în condiţiile în care unele misiuni se bazează pe valuri multiple de roboţi. Unii roboţi au muniţie infinită fie la arma principală, fie în forma transformată, dar cu aceştia joci doar o dată, în rest trebuie să te descurci în condiţii de austeritate.

Arme găseşti mult mai multe şi compensează parţial lipsa gloanţelor, doar că după câteva misiuni o să te obişnuieşti să le ocoleşti pe unele dintre ele, în speţă cele care necesită o perioadă de încărcare ca apoi să emită un puls puternic. În condiţiile luptelor extrem de rapide, cu oponenţi numeroşi şi explozii grămadă, de nu mai vezi nimic în jur, să aştepţi să ţi se încarce arma e sinucidere curată. Până şi reîncărcarea armelor normale mi se pare prea lentă, iar tunurile cu muniţie infinită au o cadenţă foarte mică, chiar dacă puterea este destul de mare.

De-a lungul nivelurilor, printre misiunile care implică curăţarea a tot ce mişcă se mai găsesc şi unele defensive, de obicei bazate pe folosirea unor turele staţionare. Asta e o parte pe care am apreciat-o, mai ales că arma poate fi detaşată de pe soclu şi luată la plimbare; are 300 de gloanţe, este eficientă, trage şi foc cu foc dacă eşti atent... Doar că nu se poate sări cu ea pusă pe braţ, aşa că orice salt lung implică abandonarea ei.

Grenadele au şi ele un rol important de jucat, alături de lunetiştii inamici plasaţi fix acolo unde nu poţi ajunge la ei. Din fericire, există şi pentru tine o puşcă cu lunetă, cu gloanţe puţine ca tot restul armelor, dar extrem de eficientă la headshot-uri, chiar şi în cazul inamicilor zburători.


Bestii cu pielea tare

După valuri multiple de inamici, învârtitul prin coridoare, pe culoare mai strâmte sau mai largi, acoperite sau sub cerul roşu de explozii, ajungi şi la luptele cu ăia mari şi răi. Există şi două tipuri de "şefi" nu chiar aşa de mari, dar oricum răi, cei cu scuturi şi tancurile dotate cu tunuri de mare calibru. Aceştia pot fi eliminaţi doar în anumite feluri, primii pe la spate (cu o rafală de gloanţe, ce ranjeşti pervers acolo!), iar ceilalţi din flanc sau tot din spate, scopul fiind distrugerea rezervoarelor de combustibil. Ar mai fi de menţionat şi o serie de roboţi uriaşi, extrem de rezistenţi, pentru care recomand folosirea elementelor indestructibile de decor pentru a te feri de rachete.

Boşii mari sunt însă altă problemă, una în special plictisitoare prin repetitivitatea acţiunilor care duc până la urmă la doborârea lor. Ca o carcteristică generală, boşii au armuri extrem de greu de penetrat, astfel că e nevoie mereu de o perioadă înainte de începerea luptei propriu-zise pentru ca vreun robot mai luminat la circuite să-şi dea seama unde e punctul slab.

Apoi, de obicei o să apară una, două, patru, cinci ţinte de distrus, cu lovituri multiple în acelaşi loc, simultan fiind nevoit să te şi fereşti de rachete, bombe şi alte proiectile inamice venite din toate direcţiile. Practic, aceste lupte sunt alcătuite din mai multe secvenţe de tras la ţintă, nu implică vreo bucată de creier, nici puzzle-uri complexe, doar muniţie să aveţi de ajuns.


Evident, ultimul boss este şi cel mai pervers, iar zonele de unde poate fi nimerit în punctele vulnerabile sunt invariabil cele mai descoperite din tot nivelul, iar rachetele sunt mereu teleghidate. Ţopăiala şi abilităţile speciale ajută cât de cât, dar până la urmă m-am folosit de mici exploit-uri remarcate după numeroase încărcări succesive ale checkpoint-urilor. Nivelurile se distrug doar parţial, în anumite zone rămânând resturi de ajuns de înalte pentru a oferi protecţie impenetrabilă în special contra rachetelor.

Din fericire, majoritatea bătăliilor importante au şi muniţie ce reapare în anumite zone, la fel şi cuburile de viaţă, ceea ce uşurează cât de cât misiunea. Oricum, boşii mi s-au părut exagerat de rezistenţi chiar şi pentru nişte monştri respectabili, restul inamicilor fiind doar carne banală de tun, remarcabilă doar ca număr, nu ca rezistenţă sau intelect.


Creier... da’ nu prea

Cum campaniile sunt orientate spre cooperativ, recomand călduros măcar un coechipier uman, dacă nu reuşeşti să corupi doi prieteni. Lucrurile devin mult mai uşoare cu o coordonare eficientă a abilităţilor şi a acţiunilor între jucători umani; de cealaltă parte, AI-ul este prezent doar cu numele în destule cazuri, iar atâta timp cât nu-i omori tu, inamicii vor sta până mâine să tragă în tine, fiindcă aliaţii tăi nu sunt capabili să-i elimine, deşi mai au rar de tot nişte tresăriri de orgoliu.

AI-ul, evident, nu are nici probleme de control al formei zburătoare, nici nu se uită nelămurit în jur pentru că următoarea zonă accesibilă este ascunsă într-un colţ, nici nu pare a rămâne fără muniţie. Coechipierii, dacă ar fi fost cu adevărat eficienţi, ar putea fi lăsaţi să omoare tot, pentru că în 90% din misiuni par nemuritori. Oricum, când vine vorba de lupte decisive, doar jucătorul uman pare a avea vreun efect cu gloanţele sale, ceilalţi nu sunt buni nici măcar de umplutură ca să atragă rachetele.

Din păcate, am dat şi peste destule bug-uri, cel mai des fiind neîncărcarea unui nivel după un checkpoint. Acest sistem de salvare este un dezavantaj în plus pentru că War for Cybertron nu ştie ce-i aia Alt-Tab şi crapă instantaneu dacă vreo fereastră rebelă îl împinge în taskbar (da Yahoo Messenger, la tine mă uit). În rest, glitch-urile sau blocajele ocazionale printre resturi sunt neplăcute, dar exploatabile pentru a distruge eficient un tanc care aleargă pe loc într-un perete invizibil.

Multiplayer... dacă ai noroc

Teoretic, War for Cybertron putea fi un joc excelent. Are campanie cooperativă, personaje bonus şi te trimite să acumulezi experienţă şi niveluri în multiplayer. Escalation copiază Horde-ul din Gears of War sau Nazi Zombies din Call of Duty: World at War, cu valuri infinite de inamici care atacă până ce toţi jucătorii sunt făcuţi bucăţi, iar punctele câştigate de la oponenţii doborâţi se cheltuie pe lucruri gen viaţă, muniţie sau arme mai puternice.

Apoi avem modurile normale pentru un joc care pune faţă în faţă două facţiuni rivale: Deathmatch, unde câştigă jucătorul cel mai eficient la omorât; Team Deathmatch face împărţeala între Autoboţi şi Decepticoni, câştigând echipa cu cele mai multe kill-uri; Conquest implică cucerirea şi menţinerea unei poziţii strategice cât mai mult, Countdown to Extinction implică plantarea unei bombe în baza inamică (Assault în Halo); Power Struggle este echivalentul lui Capture the Flag, iar Code of Power are runde de 2 minute şi jumătate în timpul cărora echipele se luptă pentru o armă albă uriaşă.

Dincolo de enumerare, partea cu adevărat fun în multiplayer apare, cu încăierări generalizate şi nebunie explozivă, în modurile competitive. Asta dacă reuşeşti să te conectezi, pentru că jocul e destul de sensibil şi nu „simte” întotdeaunea conexiunea la Internet, caz în care nu poţi decât să te uiţi lung. Chiar şi aşa, dacă nu ai probleme cu conectarea în sine, sistemul de matchmaking mai aruncă şi el nişte beţe în roate, listând aiurea numărul de jucători (nu că ar fi teribil de mulţi online, de obicei în jur de 400) blocând anumite sesiuni în lobby sau alegând cel mai prost host posibil, de ajungi să te teleportezi prin nivel din cauza lag-ului.


Când totul merge bine, acţiunea furibundă şi transformările roboţilor fac meciurile multiplayer foarte antrenante, având o satisfacţie imensă când după nişte manevre aeriene demne de Top Gun, te transformi până să atingi solul, pentru ca în secunda următoare să înfigi toporul în ţeasta unui adversar luat prin surprindere. La fel ca în single-player însă, totul tinde să devină extrem de haotic când nimereşti într-o luptă mai încinsă cu 4 sau 5 jucători, ecranul fiind plin cu explozii şi roboţi care se fugăresc ba pe 4 roţi, ba pe 2 picioare, bule mov şi tot felul de alte proiectile îţi trec pe lângă urechi, iar tu încerci să-ţi vindeci camarazii cu o rază de Energon.

Toate eforturile tale nu vor fi însă în zadar, pentru că War for Cybertron include şi un sistem de personalizare destul de robust, care-ţi permite să-ţi faci un transformer după bunul plac, în funcţie şi de câtă experienţă obţii pentru fiecare clasă în parte. Îţi poţi schimba armele, abilităţile şi upgrade-urile pasive pe care le deblochezi treptat, iar opţiunile puse la dispoziţie sunt suficient de variate ca să fii mereu cu ochii în patru chiar dacă ai de-a face cu un „amărât” de Scout.

Pe lângă asta, în timpul meciului fiecare clasă poate aduce beneficii echipei şi prin intermediul killstreak-urilor (serii de inamici răpuşi fără ca tu să decedezi prematur), aşa că este răsplătit şi jocul tactic, nu doar atacurile sinucigaşe ca să te acoperi de glorie. Iar „colecţionarii” vor fi încântaţi să descopere existenţa aşa-numitelor Challenges, care-ţi oferă puncte de experienţă pentru diverse acţiuni (gen vindecarea aliaţilor sau aprovizionarea cu muniţie) şi eliminarea adversarilor în anumite condiţii: folosind arma X, activând abilitatea Y în prealabil, având un nivel mai mic decât cel al oponenţilor ş.a.m.d.


Ne luptăm pentru Cybertron sau dăm la pace?

La partea de nemulţumiri intră parţial şi aspectul vizual, cu secvenţe cinematice de o calitate scăzută şi texturi fără adâncime în mediul de joc. N-aveam pretenţia unor jungle luxuriante, doar e vorba de o planetă de roboţi, dar exista un enorm potenţial în zonele deschise, unde se puteau realiza peisaje semi-ruinate cu roboţi distruşi ce plutesc în vid, care într-adevăr să te lase cu gura căscată (există ce-i drept şi câteva sclipiri de „uite ce s-ar fi putut face”). Nici roboţii nu arată spectaculos, poate cu excepţia celor cu adevărat imenşi, Omega Supreme şi Trypticon, dar nici nu se poate spune că nu s-a acordat atenţie realizării lor, iar transformările sunt însoţite de sunetul emblematic cunoscut de toţi fanii acestui univers.

Partea sonoră, cu excepţia vocilor (Peter Cullen este Optimus Prime, cum altfel?), nu iese nici ea în evidenţă, aşa că am ajuns la final cu întrebarea: merită atenţie War for Cybertron? Răspunsul este da, dar cu nişte asteriscuri, pentru că sunt multe probleme care strică o poveste de altfel drăguţă, fără prea multe găuri narative, iar multiplayer-ul antrenant este sabotat de sughiţuri tehnice care în mod normal nici n-ar fi trebuit să existe. Rămâne de văzut dacă Activision şi studiourile High Moon se vor îndura să lanseze vreun patch ca să corecteze măcar o parte din problemele evidente.

Până atunci însă, încercaţi o tură de multiplayer, poate că azi jocul nu s-a trezit cu faţa la cearceaf şi vrea să socializeze online; dacă nu şi nu, măcar campania are vreo 10 ore de împuşcături, să mai omori timpul.


avatar
EVANdersar
Admin

Numarul mesajelor : 192
Data de inscriere : 2009-04-15

http://xforum.forumclan.com

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum