X-Men Origins Wolverine

View previous topic View next topic Go down

X-Men Origins Wolverine

Post  EVANdersar on Thu Sep 02, 2010 8:56 am

X-Men Origins Wolverine [You must be registered and logged in to see this link.]



Minimum System Requirements:
CPU: Intel(R) Pentium (R) 4 3.0 GHz or Intel (R) Core (TM) 2 E6300 or AMD Athlon (TM) 64 3000+
RAM: 1 GB of RAM
VGA: 3D hardware accelerator card required - 100% DirectX(R) 9.0c-compliant 256 MB video card and drivers

Supported Chipsets:
All NVIDIA(R) GeForce(R) 7800 GT 256 MB RAM and better chipsets (excluding 8400 cards)
All ATI Radeon (TM) X1800 256 MB RAM and better chipsets (excluding X1800 GTO, Radeon HD2400, Radeon HD2600, and Radeon HD3450)
DX: DirectX(R) 9.0c (Included)
OS: Microsoft(R) Windows XP(TM), Microsoft(R) Windows Vista(R)
HDD: 8 GB of uncompressed hard disk space (plus 400 MB for the Windows(R) swap file and 12 KB free for saved games)
Sound: 100% DirectX(R) 9.0c-compliant true 16-bit sound card and drivers

ODD: 100% Windows(R) XP-compatible 6x speed DVD-ROM drive (600 K/sec sustained transfer rate) and drivers

Recommended peripheral: 100% Windows(R) XP-compatible mouse, keyboard and drivers
Note: *Supported Chipsets for Windows(R) XP All NVIDIA(R) GeForce(R) 7800 GT 256 MB RAM and better chipsets (excluding 8400 cards) All ATI Radeon (TM) X1800 256 MB RAM and b

Aleluia şi mii de mătănii, Mult-Prea-De-Tot-Minunatule! Voia Ta fu făcută şi în smerenie recunosc că nu m-aş fi gândit de n-aş fi văzut cu ochii mei. Nebănuite sunt Căile Tale şi miraculoase totodată: ai reuşit, trăgând de sforile supuşeniei, să scoţi la lumina zilei un joc video mai bun decât filmul după care se inspiră, slăvit fie Numele Tău!

Botezat X-Men Origins: Wolverine, aista nu-i cel mai iubit de Tine şi întreg în plenitudinea Treimii joc, dară călugărul critic de film, Ghelasie, spune că atât de slută şi nefericită e pelicula omonimă încât jocul, lăudat fie-i numele, e un monument de perfecţiune şi evlavie prin comparaţie.

Atâta bucurie am în suflet încât, păcătos cum sunt, fui împins de Necurat la greşeala de a fi început ceastă recenzie cu concluzia, dar ştiu că sunt plăcut Ţie, căci ai permis în nesfârşita-ţi înţelepciune să-mi ajungă în braţele nevrednice un asemenea titlu de căpătâi şi importanţă ortodoxă.


Cu Loganul la vânătoare...

Activision are o lungă istorie în producţia de jocuri după benzile desenate Marvel, drept pentru care nu mă îndoiam că o să dau în această vară de o nouă jucărie interesantă în ton cu tumbele, replicile şi costumele de latex specifice X-Men. Ceea ce nu mă aşteptam – pentru că nu obişnuiesc să mă uit la trailere de jocuri decât atunci când nu pot dormi noaptea dacă nu văd cum arată – era să se adauge reţetei un strop de ultraviolenţă şi un level design comparabile cu seria God of War.

Povestea, aşa cum o sugerează şi titlul, tratează debutul balerin al numitului Wolverine, un tip de gaşcă, mare amator de trabucuri ieftine şi probabil cel mai masculin personaj din colecţia primăvară-vară a Marvel-ului. Spun masculin pentru că pe lângă podoaba capilară bogată care-i înconjoară bărbia, individul e pădurar, motociclist, beţivan când e cazul şi, ce-i mai important, nu-i e ruşine să felieze orice nefericit care-l calcă pe coadă.

Similarităţile dintre joc şi film sunt puţine şi naraţiunea urmează doar în linii mari evenimentele celui din urmă. Mai mult, modelul folosit pentru Logan seamănă izbitor cu Hugh Jackman, dar restul personajelor nu sunt „sculptate” la fel de convingător. Sigur, vestimentaţia e aceeaşi şi fizionomia e oarecum asemănătoare, dar nu pot să zic că l-aş fi recunoscut pe Liev Schrieber în pielea lui Sabretooth dacă n-aş fi ştiut că îl joacă în film, de exemplu.

Asta nu înseamnă că personajele sunt conturate superficial, ci pur şi simplu că s-a depus mai multă migală în creionarea protagonistului decât a celorlalţi mutanţi. Iar pe lângă trupele speciale, soldaţii africani sau colegii de breaslă ai irascibilului Wolverine, au fost introduse diverse fiinţe şi maşinării cu care să te lupţi, pentru că – nu-i aşa? – într-un joc de acţiune de 15 ore lipsa variaţiei ar fi însemnat mai mult ca sigur sinucidere gameristică.


Povestea alternează între mai multe planuri temporale, pendulând între flashback-uri şi „prezent”. E uşor de înţeles ce se întâmplă şi nimic n-a fost complicat degeaba, dar problema e că nu ai o motivaţie constantă puternică; ţi se pun în braţe obiective, dar fără să înţelegi pe deplin ce urmăreşti în final. Dacă în seria God of War era clară nevoia de a avansa, aici doar în „prezent” ai vreo tragere de inimă să faci ceva – să răzbuni moartea aparentă a nevestei tale dragi.

În toate planurile vei admira totuşi niveluri binecuvântate cu un level design bine realizat şi decoruri superbe. Atât calitatea pură a graficii, cât şi arhitectura sunt de vis, fie că vorbim de misiunile din Africa, când abia îi dăduseră tuleii eroului sau sprinturile prin tundra îngheţată, urmărit fiind de sute de soldaţi ale căror artere de-abia aşteaptă o atingere gingaşă din partea sa.

Unele peisaje m-au impresionat de-a dreptul: suspendat la sute de metri de pământ, trebuia să îmi păstrez balansul pe câte o ţeavă fragilă, în timp ce în golul enorm de sub mine plana câte un vultur în vâjâiala dezolantă, sau traversam o pasarelă subterană într-un laborator ultrasecret, căscând gura la abisul de dedesubt încărcat cu luminiţe.

Şi când ziceam că X-Men Origins: Wolverine seamănă cu seria GoW, mă refeream la mai mult decât peisaje şi genul abordat – în 90% din durata aventurii vei face piruete cu ghearele, decapitând şi dezmembrându-ţi duşmanii cu graţia unei balerine. Aici Raven Software n-a făcut rabat de la damigeana cu sânge, iar modalităţile în care poţi lua viaţa inamicilor ce ţi se pun în cale sunt pe cât de brutale, pe atât de variate. De fapt, mi s-a părut chiar ironic cum Logan îl admonestează pe Victor Creed cum că ar fi prea violent, în timp ce „eroul” nostru omoară pe toată lumea fără discriminare.

Evident că pentru a duce la capăt un asemenea genocid de proporţii ai nevoie de un arsenal pe măsură. Ei bine, acesta nu există – te vei rezuma la gheare şi, din când în când, la decor. O, dar câte lucruri minunate poţi duce la capăt cu ghearele: poţi să te arunci la jugulara duşmanilor cu ferocitatea şi dedicarea unui prădător veritabil, să te învârţi ca un patinator olimpic sau poţi ridica soldăţeii cu o mână ca să le redecorezi faţa cu cealaltă.

Mişcările şi bonusurile de atac nu sunt disponibile de la început – accesul la ele e restricţionat de nivelul personajului. Prin genocidul anterior menţionat, îndeplinirea diverselor obiective şi colecţionarea de plăcuţe militare de la gâtul soldaţilor căzuţi la datorie vei dobândi experienţă şi, prin asta, niveluri superioare care îţi acordă viaţă în plus şi puncte ce pot fi folosite la dezvoltarea personajului, precum şi obţinerea unor abilităţi noi.

În plus, anihilarea unui număr mare de inamici de un anumit tip înseamnă şi „Reflexe” mai bune, ce acordă un bonus damage-ului provocat acestora. Şi ca să demonstreze că au luat în serios latura de dezvoltare şi personalizare, producătorii au introdus şi un sistem de distribuţie a mutagenilor, prin care Wolverine poate câştiga mai multă experienţă, recupera o parte din viaţă în luptă, deveni mai rezistent şi alte miracole de buzunar.

Ceea ce lipseşte, în opinia mea, sunt mai multe bunătăţi în secţiunea “Bonus”. Singurele secrete ce pot fi deblocate sunt trei costume alternative, iar obţinerea lor e deosebit de uşoară, căci obiectele care trebuie colecţionate în acest sens sunt în mai multe exemplare decât e absolută nevoie. În rest, mi-ar fi plăcut să găsesc artă conceptuală sau filmuleţe “behind-the-scenes” mai mult decât la alte titluri distribuite de Activision, pentru că, la drept spus, design-ul aici e mult mai merituos decât în titlurile precedente marca Raven Software. Dar vorba aia, când Activision îţi întinde un deget...


După două gloanţe şi opt rachete-n faţă / Nu mă simt prea bine, dar încă sunt în viaţă...

Inovaţia grafică centrală a jocului este redarea puterii de regenerare a lui Wolverine. Gloanţele, săbiile, rachetele şi ţevile pe care le ia la bord sunt vizibile prin rănile deschise provocate de acestea, dar după o scurtă vreme încep să se închidă, pentru ca apoi să nu mai fie nicio urmă de rană. Damage-ul mai consistent are, evident, efecte mai adânci – se scot la iveală muşchii şi, după caz, chiar scheletul de adamantiu, un efect care în primele ore impresionează profund.

Acesta este un aspect fidel universului Marvel, dar nu e singurul, fiindcă veţi putea găsi înregistrări audio ce descriu elemente de fundal, cum ar fi descoperirea lui Ororo Munroe (Storm) în Africa sau dezvoltarea cunoscutelor Santinele.

La alte capitole Activision se pare că totuşi a ţinut mai mult la factorul distracţie decât fidelitate: te vei lupta cu creaturi de lavă, statui care prind viaţă şi alte nebunii scoase mai degrabă din lumea lui Kratos. Nu e deranjant decât, probabil, dacă ai acnee şi cunoşti numărul de la pantofii lui Gambit, dar o bună bucată a aventurii nu te vei simţi între paginile roase ale unui comic book cu mutanţi, ci în structurile cavernoase parcurse de Indiana Jones.

Cu acest risc în minte, dacă plănuiţi să achiziţionaţi jocul, vă avertizez că nu există rejucabilitate. Nu există provocări alternative, iar X-Men Origins: Wolverine e extrem de liniar. Singura dată când veţi accesa altceva decât campania va fi la obţinerea celor trei costume secrete. După ce culegeţi action figure-urile necesare, se va deschide în meniul principal o secţiune în care vă luptaţi cu Wolverine şi după ce îl înfrângeţi, primiţi textila adiţională.


Lame testers

Game testerii sunt în ziua de astăzi exponenţial mai importanţi decât în trecut, cu atât mai mult cu cât jucătorii sunt ceva mai educaţi şi pretenţioşi. Bug-urile cu greu mai sunt admisibile (ca să nu mai vorbim de echilibrare şi ritm), dar din păcate, indivizii responsabili cu testarea şi rezolvarea problemelor au dormit în post în cazul lui Wolverine.

Există de pildă o secvenţă aproape de început în care tragi cu mitraliera de pe o barcă cu motor, dar sistemul de ţintire e infernal – crosshair-ul sare de-a lungul ecranului la cea mai mică mişcare a mouse-ului, iar fenomenul se repetă, deşi într-o măsură mai mică, şi într-un nivel ulterior în care foloseşti mâna unei Santinele pentru a ucide o mână de soldaţi. În plus, am fost nevoit să repet o luptă importantă de patru ori din cauza unui bug care mă spawna în neant după un cut scene. Mai am câteva exemple, dar e greu să le ilustrez fără să dezvălui elemente importante din poveste. Oricum, cred că aţi înţeles ideea.


În ciuda acestor neajunsuri, Wolverine este o experienţă interesantă, o versiune PC a unui joc multiplatformă realizată cu simţul răspunderii – ceea ce în sine este o raritate – şi îl recomand cu căldură fanilor lui Logan care au fost dezamăgiţi de film (există şi alţii?).

Poate că e un drum cu sens unic, o singură tură dată într-o maşină arătoasă, dar pentru un asemenea joc se prezintă destul de bine. Să sperăm că în viitor Activision va renunţa şi la prostul obicei de a lansa un titlu fără a-l curăţa serios de purici în prealabil.

avatar
EVANdersar
Admin

Numarul mesajelor : 192
Data de inscriere : 2009-04-15

http://xforum.forumclan.com

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum