Just Cause 2

View previous topic View next topic Go down

Just Cause 2

Post  EVANdersar on Thu Sep 02, 2010 6:28 am

Just Cause 2 Descarca



Minimum

* Operating System: Microsoft Windows Vista or Windows 7 (Windows XP is unsupported)
* Processor: Dual-core CPU with SSE3 (Athlon 64 X2 4200 / Pentium D 3GHz)
* Graphics Card: Nvidia Geforce 8800 Series / ATI Radeon HD 2600 Pro with 256MB memory or equivalent DX10 card with 256MB memory
* Memory: 2GB RAM
* DirectX: Microsoft DirectX 10
* Hard Drive: 10GB of free drive space
* Optical Drive: DVD-ROM drive
* Sound Card: 100% DirectX 10 compatible sound card
* Internet Connection: Internet connection required for product activation
* Input: Keyboard and mouse (Microsoft Xbox 360 controller optional)


Recommended

* Operating System: Microsoft Windows Vista or Windows 7 (Windows XP is unsupported)
* Processor: Intel Core 2 Duo 2.6GHz or AMD Phenom X3 2.4GHz
* Graphics Card: Nvidia GeForce GTS 250 Series with 512MB / ATI Radeon HD 5750 Series with 512MB or equivalent DX10 card with 512MB memory
* Memory: 3GB
* DirectX: Microsoft DirectX 10.1 with Vista SP1
* Hard Drive: 10GB of free drive space
* Optical Drive: DVD-ROM drive
* Sound Card: 100% DirectX 10 compatible Dolby Digital 5.1 sound card
* Internet Connection: Internet connection required for product activation
* Input: Keyboard and mouse (Xbox 360 controller optional)

Când eram mic, vroiam să mă fac dictator. Pur şi simplu. Nu avea legătură cu ideologii, administraţie, guvern, legi, securitate naţională, trabucuri sau ciupilici purtate de hipsteri pe la TNB. Era pur şi simplu un imbold naiv de a putea mâna pe viaţa oricărui supus fără repercursiuni. Nu-l vedeam pe Stalin ca fiind o bestie crudă sau pe Hitler ca un mic dictator de pe vremea celui dintâi. Mao îmi era încă necunoscut, iar tot ce ştiam despre Fidel Castro era că purta şepcuţa aceea emblematică. Ce Ceauşescu? Care Franco? De unde Pol Pot? În mintea mea, totul ar fi fost lapte şi miere.

Abia mai târziu aveam să aflu că nu te faci pur şi simplu dictator. Te fac alţii. Care adeseori nici măcar nu vorbesc aceeaşi limbă ca şi tine. Odată ce mi-au crescut antene şi am început să recepţionez fragmente din cum funcţionează viaţa reală, în afara gropii cu nisip de la grădiniţă, m-a cuprins o durere surdă şi inexplicabilă. Copil fiind, te pierzi în labirintul propriilor fantezii şi nu permiţi adulţilor, copiilor mai cinici sau educatoarelor durdulii să-ţi sfarme aspiraţiile.

Însă truismele maliţioase de care par să aibă nevoie doar cei nesiguri de pământul pe care calcă mi-au sfărâmat visele tiranice. Rând pe rând, au apărut lacune majore în planul meu până când, şubrezit de lipsa unui suport plauzibil, întregul meu film s-a stins subit înainte să-şi ruleze genericul introductiv.

Şi apoi am dat de Just Cause 2...


„Când dictatura este un fapt, revoluţia devine un drept civil.” – Victor Hugo

Bun venit în Panau, o republică dictatorială populată de diverşi asiatici şi condusă de un individ a cărui statură mignonă îl determină să-şi ridice statui în lung şi în lat pentru a compensa. Ţara tuturor bananelor, înţesată cu baze militare, instalaţii de propagandă şi o infrastructură net superioară celei româneşti.

Dar nu disperaţi, căci nu sunteţi aici pe post de turişti docili. Rico Rodriguez, revoluţionarul de profesie din primul joc, s-a întors. Şi nu vorbim de Che Guevara – Rodriguez nu e un boboc plăpând şi romantic care să alerge după hipiotisme gen naţionalizarea mijloacelor de transport în comun. Trimis de către Agenţie, mâna internaţională a Statelor Unite care împarte palme oricui îi întoarce spatele, Rico are sarcina obişnuită: de a-l înlătura pe micuţul „Baby” Panay de la cârma ţării şi a o servi pe aceasta pe tavă şefilor săi.

Sabotor, asasin, pilot, şofer, skydiver şi genist – aţi spune că Rico are la îndemână toate cunoştinţele necesare unei dezasamblări sistematice a enclavei militare a lui Panay. Dar n-ar reuşi să deturneze nici măcar un autobuz de şcoală dar n-ar avea în dotare un pistol cu cârlig şi o paraşută a la James Bond. Nu, nu acel gen de paraşută.


Calităţile de atlet ale eroului nu sunt ieşite din comun, dar gadget-urile menţionate vă permit să călătoriţi relativ repede indiferent de forma de relief, iar sistemul de quick-travel este reprezentat de un avion care vă aruncă în orice zonă explorată anterior. Asta pe lângă serviciul de livrare a armelor şi vehiculelor, în schimbul unor sume generoase de bani. Asta pe lângă cele 104 de vehicule aeriene, acvatice şi terestre. Care, apropo, nu sunt dificil de pilotat, ba chiar dimpotrivă – uşor de manevrat chiar şi la viteze ameţitoare, singurul impediment în calea perfecţiunii mecanicii arcade fiind reprezentat de sistemul de coliziune, din cauza căruia bărcile ricoşează din cele mai mici obstacole la fel de nenatural precum maşinile.

Cu toate astea, momentele în care veţi resimţi acest neajuns se leagă în general de unele dintre cele 75 de challenge-uri de curse, pentru că în rest nu se întâmplă des să fiţi nevoiţi să traversaţi fâşii de pământ cu bărcuţele. Totuşi, vă sugerez să nu vă feriţi de aceste challenge-uri, fiindcă multe dintre ele sunt antrenante şi inovatoare. Se folosesc nu doar de mijloacele de transport, ci şi de abilităţile jucătorului de a controla personajul în cădere liberă sau cu paraşuta şi tratează rute şi teme diferite, de la strecurarea prin aleile strâmte ale metropolelor din Panau şi până la explorarea mlaştinilor dintr-un colţ al hărţii într-o barcă cu motor.

Evident, cursele n-au cum să fie elementul central, pentru că doar într-un film cu Paul Walker şi Vin Diesel ar fi posibilă o lovitură de stat dată de un motor V8 în loc de o rachetă V4. Drept urmare, vă veţi împărţi cele circa 100 de ore de joc între misiuni pentru Agenţie, cele trei facţiuni concurente la guvernarea ţării şi o alergătură de colo-colo pentru a găsi cutii cu upgrade-uri sau demola instalaţiile guvernului.


Citind paragraful anterior, aţi putea crede că este vorba de un alt titlu sandbox recent, mai precis The Saboteur, iar cu anumite menţiuni aţi avea, sincer, dreptate. Just Cause 2 se aseamănă foarte tare cu ultimul copil Pandemic, dar îşi creează propria nişă prin luptele cât se poate de tridimensionale – vorbim, totuşi, de un superagent care deturnează elicoptere, se aruncă din avioane şi se caţără pe zgârie-nori, umor tongue-in-cheek şi vegetaţie extrem de bogată.

Cu alte cuvinte, Just Cause 2 e un Saboteur mai bombastic şi, într-o anumită măsură, mai dinamic, deşi nu la fel de atmosferic. Dar nu vă faceţi griji – nici nu se ia în serios. Cu un şef extrem de asemănător celui mai recent republican din Casa Albă şi misiuni care tratează, de exemplu, salvarea sclavului sexual a liderei comuniştilor de pe insulă, e foarte greu să nu râzi la nâzbâtiile devastatoare pe care ni le propun producătorii suedezi. Totuşi, nu pot să nu remarc o lipsă acută de personalitate a protagonistului, care în briefing-urile legate de facţiuni nu are nicio remarcă de făcut, iar majoritatea observaţiilor lui sunt uşor acide, dar incolore orişicât.
Vegetaţia aceea bogată de care vorbeam vine în multe forme şi culori. Panau este o improbabilitate foarte variată în privinţa climei, aşa că veţi traversa munţi înzăpeziţi la fel de bine cum vă veţi îngropa până la genunchi în mâl, alge sau jungle neîmblânzite de excavatoarele clasei muncitoare. Animale din păcate nu există, dar dealurile, depresiunile, piscurile şi platourile se bucură de creionări gingaşe din partea graficienilor Avalanche. Ca termen de comparaţie, e cam la acelaşi nivel cu Uncharted, un titlu cunoscut pentru designul geografic viu, în condiţiile în care Just Cause 2 nu e un action/adventure linear, ci o aglomeraţie de arhipelaguri şi insule mai barosane ce se întind pe vreo 400 de kilometri pătraţi.

Nici nu e de mirare că Reapers (comuniştii), Roaches (mafioţii) şi Ular Boys (extremiştii) din Panau vor să pună ghearele pe acest colţ fictiv al Asiei de Sud-Est. Cele trei facţiuni sunt fiecare sprijinită de către o putere globală, iar Rodriguez are sarcina de a le câştiga încrederea îndeplinind misiuni, ca să ajungă la „peştii mari”.

Pentru a deschide misiuni, va trebui să-i ajutaţi pe interlopii insulari să cucerească puncte strategice importante şi să le extindeţi influenţa prin intermediul Haosului, o unitate fictivă de măsură care este acordată pentru fiecare sabotaj, vehicul advers distrus sau misiune îndeplinită. Avem 49 de misiuni, nu foarte complicate, dar în mare parte amuzante prin personajele excentrice care apar şi satira a la Grand Theft Auto, aici adresată direct monştrilor care se nasc din suferinţa şi mizeria ţărilor din lumea a treia. O satiră nu foarte rafinată sau complexă, totuşi.


Iar în lipsa unui storyline dens care să capteze integral atenţia, avem nevoie de un gameplay care să compenseze. Distracţia de rutină vine sub forma multiplelor feluri în care poate fi folosit grapple gun-ul – vă puteţi spânzura, imobiliza sau trage adversarii prin aer.

Puteţi ataşa cablul de câte două obiecte, trăgând astfel inamici după voi prin şmirghelul şoselei pentru a demonstra validitatea legilor lui Newton. Şi n-a zis nimeni că nu e distractiv să improvizaţi un buzdugan prin ataşarea maşinii pe care o conduceţi de un cap de statuie pentru a mătura cu soldaţii de pe marginea drumului. Şi cu toate că m-am săturat să scriu asta în aproape fiecare recenzie de câţiva ani încoace, nici aici n-am scăpat de quick-time events. Fie că spargeţi vreun terminal sau izbiţi faţa vreunui şofer/pilot de bordul vehicului său, va trebui să apăsaţi tastele care apar pe ecran pentru a îndeplini sarcina cu succes.

Pentru „terminarea” 100% a jocului, va trebui să distrugeţi toată aparatura guvernului, statuile lui Panay şi să culegeţi toate cutiile din satele, oraşele şi bazele militare – cum spusesem mai sus, o sarcină cam de o sută de ore. Dacă se întâmplă să vă pese vreun pic de trofee, puteţi însă respira uşuraţi – trofeul de platină pe PlayStation 3 şi culegerea tuturor achievement-urilor de pe Xbox 360, precum şi obţinerea celor 66 de achievement-uri pe Steam nu necesită explorarea fiecărui colţ de hartă, ci doar completarea 75% din totalul obiectivelor şi obiectelor pierdute de facţiuni prin însorita republică. Pe lângă asta, o opţiune interesantă e înregistrarea video pe PS3, însoţită de opţiunea de a încărca direct pe YouTube înregistrarea cu pricina.


Vă asigur însă că nu este o muncă sisifică, iar dozarea în porţii mici a lui Just Cause 2 va păstra o parte semnificativă din tonusul care condimentează jocul. Iar decizia vizavi de achiziţionare e uşor de făcut: Just Cause 2 e un sandbox dinamic, antrenant şi deloc pretenţios, care pierde teren la capitolele atmosferă şi poveste, dar câştigă prin variaţie estetică, urmăriri cu măselele încleştate şi gimnastici cu cârligul.

În mod sigur nu este pentru cei alergici la repetitivitate, dar este un melanj interesant între Grand Theft Auto, The Saboteur, Far Cry 2 şi... visele copilăriei unora.

avatar
EVANdersar
Admin

Numarul mesajelor : 192
Data de inscriere : 2009-04-15

http://xforum.forumclan.com

Back to top Go down

View previous topic View next topic Back to top


 
Permissions in this forum:
You cannot reply to topics in this forum